Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Video

De ce este contestat proiectul parcării supraetajate de la Casa de Cultură? Vezi cu ce soluții au venit cetățenii

Published

on

dezbatare casa de cultura

În campania electorală din 2020, dar și la începutul mandatului său, primarul Constanței, Vergil Chițac, ne promitea că vom avea în mandatul său o parcare la 500 m de casă. Până în prezent, parcarea la 500 de metri de casă rămâne doar la stadiul de promisiune. Abia în al doilea an la cârma administrației locale, Chițac și compania au început demersurile pentru a construi o parcare etajată în zona Casei de Cultură. Suprafața de teren pe care se dorește amplasarea acestei parcări este de 4.500 de metri pătrați, localizată pe Aleea Daliei, în zona blocurilor L127, L126 și L128. Parcarea multietajată ar urma să aibă între 2 și 4 nivele cu minim 800 de locuri.

De ce este contestat proiectul parcării supraetajate de la Casa de Cultură? Teoretic, o parcare este bună și absolut necesară, după ce bulevardul Lăpușneanu a intrat în modernizare pe baza unui proiect care se scutură, fără scrupule, de locurile de parcare de la marginea drumului, fără să ofere nimic în schimb conducătorilor auto. Și dacă tot s-a întâmplat așa, actuala administrație a lansat de mai bine de un an ideea construirii unei parcări supraetajate la Casa de Cultură, în spatele parcului, între blocuri și biserică. A fost atunci o discuție cu locatarii, care s-au opus, motivând că un mastodont trântit în ușile blocurilor le-ar face viața un calvar. Însă Felicia Ovanesian, pe atunci ocupantă a postului de city-manager, a trâmbițat în presă că nu va ține cont și va înainta cu proiectul. Și așa s-a întâmplat, chiar dacă Ovanesian a plecat între timp din funcție. Pe tăcute, Primăria a angajat o firmă cu misiunea de a elabora un PUZ, cu diverse variante de etaje în subteran și suprateran. De curând, PUZ-ul a fost dezbătut la Primărie. Iar la întâlnire nu a venit nimeni din conducerea orașului. Au fost prezente doar două funcționare și două reprezentante ale firmei care întocmește PUZ-ul. Și puhoi de lume de la Casa de Cultură. Locatarii spun că amplasamentul ales și promovat de Ovanesian este greșit, arătând că parcarea se poate realiza fie pe locul fostelor ateliere școlare din zonă, fie sub actualul platou din parcul Casei de Cultură, care a rămas ancorat într-o expresie comunistă. Ideea nu ar fi rea, însă ar afecta un alt proiect de care se ocupă Ani Merlă și care vizează modernizarea parcului cu dale și băncuțe. Nimeni nu s-a gândit până acum să lipească cele două proiecte. Nu vă spunem mai multe, dați play!

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions