Conecteaza-te cu noi

Administratie

Constanța. Precizări IMPORTANTE din partea Primăriei legate de colectarea selectivă a deșeurilor. Se vor aplica amenzi drastice

Published

on

În contextul în care Polaris M Holding a anunțat că nu va mai colecta recipientele în care deșeurile reziduale sunt amestecate cu cele reciclabile, Primăria Constanța a trimis un comunicat de presă în care precizează că va aplica amenzi drastice pentru cei care nu respectă colectarea selectivă a deșeurilor. Primăria notează că, în calitatea lor de utilizatori ai serviciului de salubrizare, cetățenii au obligația conform art.24 alin. 6 din Legea 101/2006 de a asigura colectarea separată a deșeurilor pe care le-au generat. De asemenea, conform art.30, alin 4. din OUG 92/2021, persoanele fizice au obligația să depună deșeurile provenite din gospodărie, pe tipuri, în sistemul de colectare separată a deșeurilor municipale. Din aceste motive, este INTERZISĂ amestecarea deșeurilor reciclabile cu cele reziduale de către populația care locuiește în zona de case și blocuri! Acestea trebuie să fie depozitate separat, mai arată sursa citată.

Iată comunicatul complet al Primăriei:

„Este INTERZISĂ amestecarea deșeurilor reciclabile cu cele reziduale! Polaris M Holding nu va mai colecta recipientele în care deșeurile reziduale sunt amestecate cu cele reciclabile! Se vor aplica sancțiuni de 40.000 de lei pentru gestionarea incorectă a deșeurilor!

Atenție! Începând cu data de 11 septembrie 2023, conform art. 16, alin. 2 din OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, angajații Polaris M Holding SRL vor verifica pe raza municipiului conținutul recipientelor pentru deșeuri reciclabile și reziduale și, dacă se  constată că acestea conțin deșeuri amestecate, vor refuza colectarea.

Colectarea separată este o obligație legală prevăzută de normele europene și de legile românești și presupune ca deșeurile să fie depozitate în recipiente diferite în funcție de categoria acestora.

Toți cetățenii, în calitatea lor de utilizatori ai serviciului de salubrizare, au obligatia conform art.24 alin. 6 din Legea 101/2006 de a asigura colectarea separată a deșeurilor pe care le-au generat.

De asemenea, conform art.30, alin 4. din OUG 92/2021, persoanele fizice au obligaţia să depună deşeurile provenite din gospodărie, pe tipuri, în sistemul de colectare separată a deşeurilor municipale.

Din aceste motive, este INTERZISĂ amestecarea deșeurilor reciclabile cu cele reziduale de către populația care locuiește în zona de case și blocuri! Acestea trebuie să fie depozitate separat.

Echipele Polaris vor utiliza un sistem de etichetare a recipientelor. Dacă se constată nerespectarea regulilor de colectare separată, angajații Polaris vor refuza colectarea și vor lipi pe recipiente o etichetă autocolantă de culoare roșie sau gri, în care se menționează motivul pentru care recipientul nu a fost colectat.

Astfel, pe recipientele destinate deșeurilor reziduale se va lipi o etichetă de culoare gri, iar pe recipientele destinate deșeurilor reciclabile se va lipi o etichetă de culoare roșie dacă se constată că recipientele conțin și alte deșeuri decât cele pentru care sunt dedicate.

Vă reamintim că în zona de case, pubela galbenă este destinata numai pentru depozitarea deșeurilor reciclabile (ambalaje de hârtie și carton, plastic, metal, aluminiu), iar în zona de blocuri există o infrastructură de containere compusă din recipiente galbene, clopote verzi, galbene și albastre, precum și platforme modulare, pe care populația din această zonă o poate utiliza pentru a depune deșeurile reciclabile.

Există un număr redus de platforme de depozitare unde nu a fost posibilă, din motive de spațiu, amplasarea containerelor galbene pentru deșeuri reciclabile.

În prezent, Polaris împreună cu Primăria Constanța încearca să găsească soluții de amplasare a acestor containere. În aceste puncte de colectare, măsurile de verificare a conținutului recipienților vor fi temporar suspendate, urmând ca ulterior amplasării containerelor pentru deșeuri reciclabile, să se verifice dacă deșeurile au fost depozitate corespunzător și în cazul acestor platforme.

Conform Legii 101/2006, persoanele care nu respectă regulile de colectare separată vor fi sancționate contravențional de către autoritățile publice. Sancțiunile pot ajunge și la 40.000 lei.

Menționăm că, într-o primă etapă, polițiștii locali vor aplica avertismente și/sau procese verbale de conformare. Vă rugăm să respectați reglementările în vigoare pentru a evita sancțiunile usturătoare pe care le-ați putea primi!“

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions