Oficial! Consiliul de Administrație al Canalelor Navigabile a aprobat, astăzi, numirea lui Florin Goidea, fostul director al Portului Constanța, în funcția de director general. Goidea a declarat pentru Ordinea.ro că mandatul său este pentru o perioadă determinată, 5+2 luni, cu posibilitatea prelungirii.
Amintim că, Daniel Georgescu, director al Administrației Canalelor Navigabile până de curând și, totodată, consilier local municipal constănțean, și-a dat demisia de la șefia ACN. Georgescu a declarat pentru Ordinea.ro că demisia are legătură cu „chestiuni personale.“
„E o chestie personală. Nu vreau să risc să stric ce am construit, vreau să mă îndrept mai mult către familie. Cu siguranță, voi rămâne cu viitorul director aproximativ o lună până va prelua totul.“, a spus Georgescu.
Georgescu a devenit persoană publică în anul 2008, atunci când a ocupat pentru prima oară un loc de consilier local, din partea PSD. În 2012, a câștigat un nou mandat de consilier local, pe listele PSD. Și tot din acel an, a fost numit la conducerea Administrației Canalelor Navigabile.