Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Actual

Acțiunea ”Blocada” la Medgidia. Polițiștii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale

Published

on

actiunea blocada medgidia

La data de 17 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au desfășurat o acțiune pentru menținerea climatului optim de ordine și liniște publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise, în cadrul acțiunii ”Blocada”.

Acțiunea s-a derulat pe principalele artere de circulație din municipiul Medgidia.

Astfel, au fost legitimate 13 persoane și au fost verificate 8 vehicule.

De asemenea, au fost testați 4 conducători auto cu aparatul etilotest și 2 cu aparatul drugtest.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, dintre care 11 la O.U.G. 195/2002 și 1 la Legea 132/2017, în valoare totală de peste 5.000 de lei.

Totodată, a fost retras un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions