Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

„Pachetul fiscal nu aduce austeritate și nu există niciun risc pentru ca prețurile să crească!“ – vezi cine spune asta!

Published

on

guvern

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, astăzi, în debutul ședinței de Guvern că pachetul fiscal pe care își va angaja răspunderea în Parlament nu aduce austeritate și nu există niciun risc pentru ca prețurile să crească.

„Avem astăzi forma finală a măsurilor fiscal-bugetare, după consultările cu toți partenerii sociali – sindicate, patronate, ONG-uri, dar și cu administrația locală. O bună parte din propunerile lor se regăsesc în acest proiect. Acesta este actul pe care am decis să-mi asum răspunderea în Parlament.

Sunt măsuri care vizează stoparea risipei bugetare, combaterea evaziunii și reașezarea sistemului fiscal pe baze echitabile.

România nu-și mai permite facilități și privilegii de 75 de miliarde de lei, plus o evaziune fiscală de 150 de miliarde de lei pe an. Adunate înseamnă 15% din PIB.

Advertisement
usr

Nu există vreun exemplu de stat modern care să poată funcționa în asemenea condiții. Bugetul României se bazează pe taxe plătite de salariați, pe consumul acestora și pe investițiile publice. Avem însă un paradox aberant, cea mai mare impozitare a muncii din Europa, dar printre cele mai mici taxe și impozite din Europa pe capital.“, a afirmat premierul.

El spune că, în calitate de premier, este sunt obligat să pună interesul României mai presus decât interesele unor grupuri nemulțumite, că fac profituri nu de miliarde de euro, ci doar de sute de milioane de euro.

„Și există un interes vital, acela de a nu ajungem la stoparea fondurilor europene și a reformelor din PNRR. Însumat, vorbim de o miză uriașă, peste 70 de miliarde de euro și de aderarea României la OECD, care ar aduce un aflux de investiții străine în țara noastră. Nu-mi voi asuma să pun în pericol asemenea obiective strategice ale României. Am văzut tot felul de interpretări ale unora cum că aceste decizii aduc austeritatea.

Adevărul este că austeritatea a fost când s-au tăiat, în 2010, salarii și pensii și s-a majorat TVA-ul de la 19 la 24%. Atunci românii au fost sărăciți și s-a prăbușit puterea de cumpărare. Acest guvern nu crește, însă, TVA-ul general și păstrăm la 9% TVA-ul pentru alimente și medicamente, la fel cum păstrăm TVA-ul cel mai mic, de 5%, la lemne de foc, energie, gaze și cărți. Deci, nu există niciun risc pentru ca prețurile să crească la iarnă. În plus, nu se poate vorbi de austeritate când o măsură-cheie este creșterea salariului minim cu 10%, de la 3.000 la 3.300 lei, iar în construcții, prin ordonanță de urgență, mărim salariul minim cu 12,5%, de la 4.000 la 4.500 lei. Vorbim, astfel, de o creștere a salariului minim pentru 2 milioane de oameni, iar angajații obișnuiți nu vor plăti nicio taxă în plus.“, a punctat Ciolacu.

UPDATE 17.15 Guvernul a adoptat, luni, proiectul de lege privind măsurile fiscale și de reducere a cheltuielilor bugetare, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

Advertisement
usr

„Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind oprirea risipei bugetare, combaterea evaziunii şi asigurarea echităţii fiscale în România, după ce au fost dezbătute observaţiile de la ministerele avizatoare. Mai întâi însă două alte precizări. S-a decis că reglementarea salariului minim în construcţii şi în agricultură se va face prin ordonanţă de urgenţă separată, tocmai pentru a ne asigura că aceste salarii vor creşte cât mai repede cu putinţă. Salariul minim pe economie, în general, care va creşte cu 10% la 3.300 lei va fi reglementat printr-o hotărâre de Guvern care va fi adoptată, de asemenea, cât mai rapid”, a anunţat, Mihai Constantin, la finalul şedinţei de luni a Executivului.

El a adăugat că „în scurt timp, proiectul va fi trimis către Parlament pentru formularea de amendamente, în termenul care va fi stabilit în şedinţa comună a Birourilor permanente de la Senat şi Camera Deputaţilor”.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions