Timp de trei săptămâni, echipele de control au verificat zilnic, aceleași 22 de plaforme pentru colectarea deșeurilor reciclabile și reziduale, cu scopul de a determina dacă nivelul de colectare separată la aceste platforme crește. Rezultatele au rămas aceleași. În aceste trei săptămâni nu s-a găsit nici măcar o singură platformă conformă.
Din zecile de mii de tone de deșeuri, colectate lunar de Polaris în municipiul Constanța, doar o mică cantitatea poate fi reciclată, pentru că deșeurile reziduale și reciclabile sunt aruncate în aceleași containere. Nepăsarea împiedică procesul de sortare și reciclare și o mare parte din deșeurile reciclabile ajung la groapa de gunoi.
Deși campania de informare se desfășoară permanent, prin intermediul pliantelor, afișelor, pagina de Facebook Polaris, în toate aceste săptămâni, calitatea deșeurilor reciclabile care au ajuns la stația de sortare și reciclare, nu s-a îmbunătațit deloc.
Echipele de control își fac datoria de a verifica, lipi eticheta pe recipiente, dacă conținutul este neconform, și de a informa cu privire la colectarea separată.
De ce ai nevoie pentru a colecta separat deșeurile? De 2 coșuri de gunoi, unul pentru deșeuri reciclabile și unul pentru rezidual.
Reguli de respectat pentru a colecta separate
- Colectează separat deșeurile – Deșeurile reziduale se depun în pubela neagră / recipientul metalic și cele reciclabile în pubela galbenă / container galben / platforme modulare/ Clopote tip iglu (albastru-hârtie, galben-plastic și metal, verde- sticlă).
- Golește ambalajele de resturi alimentare.
- Clătește ambalajele de plastic și metal, aluminiu, murdare (Pet-uri, conserve, doze de aluminiu etc).
- Presează/pliază deșeurile din plastic, aluminiu, carton înainte de depozitare.