Un accident rutier a avut loc astăzi, în jurul orei 13.00, în județul Tulcea, în care a fost implicat un microbuz plin cu elevi.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Tulcea, la data de 9 octombrie, polițiștii din cadrul Secției 3 au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Baia, județul Tulcea.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din localitatea Baia, județul Tulcea, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Baia către municipiul Tulcea, a intrat în coliziune față-spate cu un microbuz școlar, condus de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din sat Panduru, ce transporta 20 de elevi ai Școlii Gimnaziale Baia.
”În urma accidentului a rezultat rănirea bărbatului de 45 de ani și a patru elevi care se aflau în microbuz, toți fiind transportați la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Tulcea.
Ambii conducători dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În continuare, polițiștii efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului