Liderii USR Constanța, deputatul Stelian Ion și senatorul Remus Negoi, au criticat din nou, astăzi, în conferință de presă, partidele de la putere pentru așa-zisă reformă a pensiilor speciale. Stelian Ion a spus că cele două partide și-au dat mâna într-o tovărășie strânsă pentru a le salva veniturile speciale ale oamenilor care se cred mai presus de oricine.
„USR a adus în atenția opinia publice problema pensiilor speciale și le-a impus în urmă cu doi ani, în PNRR, o reformă a acestor, care ducea la dispariția celor mai multe dintre aceste venituri speciale. Inechitățile din sistemul de pensii sunt mari și mulți nu au cum să justifice diferențele atât de mari atât de mari între salariile primite în activitate și pensie. Nici magistrații și nici alte categorii nu muncesc de 10 ori mai mult decât alți oameni, nu își riscă de 10 ori mai mult viața. Suntem de acord ca cei care o contribuție majoră societății să fie retribuiți foarte bine și, ca atere, primit niște salarii foarte mari, vor avea și pensii pe măsură. Acești oameni nu au cum să justifice pretenții atât de mari de la statul român. PSD și PNL și-au dat mâna să salveze aceste pensii speciale. Nici una nu a fost desființată. E o lege absolut odioasă, o escrocherie politică pe care Guvernul va încerca să o vândă și în plan extern pentru a salva fondurile europene“, a spus Stelian Ion.
El a criticat faptul că reforma pensiilor gândită de PSD și PNL se întinde pe o perioadă de 40 de ani, adică abia prin 2062 vom avea încheiată o reformă a pensiilor.
„Cele două partide la guvernare prezintă această reformă a pensiilor drept ca pe o mare realizare, vor lua binecuvântarea Comisiei Europene și vor păcăli electoratul“, a subliniat Stelian Ion.
Liderul USR Constanța a adus critici și Curții Constituționale a României, spunând că nu se pot face reforme din cauza acestei instituții, care este formată din judecători trimiși de partidele politice.
Senatorul Remus Negoi, a afirmat, la rândul său, actuala putere a reușit să treacă cu tancul peste absolut orice și că acest proiect ce vizează pensiile speciale a fost votat inclusiv de UDMR și AUR.