Conecteaza-te cu noi

Societate

Parfumuri şi încălţăminte sport contrafăcute, descoperite de poliţiştii de frontieră constănţeni

Published

on

incaltaminte contrafacuta

În ultimele 24 de ore, polițiştii de frontieră din cadrul G.N. Mangalia şi PTF Ostrov au descoperit, într-un autoturism înmatriculat în Polonia şi un microbuz înmatriculat în Republica Moldova, 260 de parfumuri şi 97 perechi încălţăminte sport, inscripţionate cu numele unor mărci protejate, susceptibile a fi contrafăcute. Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării şi continuării cercetărilor.

Ieri, 24 octombrie,  la Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche poliţiştii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui autoturism înmatriculat în Polonia,  în care călătoreau trei cetăţeni polonezi.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au descoperit în bagajele personale cantitatea de 260 de parfumuri, în valoare de 130.000 lei, care poarta însemnele unor mărci protejate, susceptibile a fi contrafăcute.

Tot ieri, la Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, poliţiştii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui microbuz înmatriculat în R. Moldova.

Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit în portbagajul mașinii și în bagajele personale ale conducătorului auto (un cetăţean moldovean), 97 perechi încălţăminte sport cu însemnele unei mărci protejate, în valoare de 63.000 lei, susceptibile a fi contrafăcute.

”Bunurile, în valoare totală de aproximativ 193.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.”, a precizat Andrei Ene, purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions