Ieri, 26 octombrie, polițiști din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Maritime Constanța, în colaborare cu polițiști de frontieră și lucrători vamali, au descoperit, într-un container aflat în Portul Constanța Sud – Agigea, 6.900 de ceasuri care nu erau menționate în declarația vamală.
Astfel, în baza Planului Comun de Acțiune pentru intensificarea verificărilor transporturilor containerizate de mărfuri, au fost verificate mai multe containere aflate în port.
Într-unul dintre acestea, având ca destinatar o societate comercială din municipiul București, au fost descoperite cele 6.900 ceasuri de mână, în valoare de aproximativ 340.000 lei.
Acestea au fost reținute în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare panală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire de documente nereale la autoritatea vamală, prevăzută de Legea 86/2006, privind Codul Vamal al României.