Ministerul Educației Naționale a oferit astăzi o serie de date relevante în privința acordării burselor școlare începând cu anul școlar 2023 – 2024.
Astfel, punerea în aplicare a prevederilor Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 a condus la majorarea cuantumului burselor școlare după cum urmează:
- bursa de merit: de la 200 de lei/lună la 450 de lei/lună;
- bursa socială: de la 200 de lei/lună la 300 de lei/lună;
- bursa tehnologică: de la 200 de lei/lună la 300 de lei/lună.
În privința burselor de merit, conform celor mai recente date transmise de inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, peste 461.700 de elevi beneficiază în luna octombrie 2023 de acest tip de burse.
În funcție de criteriile de acordare (media anuală/media de admitere), datele centralizate au evidențiat faptul că 82,78% din totalul burselor de merit sunt acordate elevilor care se încadrează în tranșa de medii 8.00 – 10.00.
De menționat, de asemenea, faptul că 52,55% din totalul burselor de merit sunt acordate pentru rezultate obținute pe tranșa de medii 9.50 – 10.00.
”8,74% din totalul burselor de merit revin elevilor care se încadrează în tranșa de medii 5.00 – 7.99 și 1,84% din totalul burselor de merit este generat de mediile sub 5.00. Raportat la numărul total de burse școlare (peste 1.289.000), bursele acordate pentru medii situate pe această tranșă reprezintă 0,66%.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al Ministerului Educației.
Potrivit centralizatorului pus la dispoziție de MEN, 158 de elevi au medii cuprinse între 1.00 și 1.99, 704 elevi au medii între 2.00 și 2.99, 2.382 de elevi au medii între 3.00 și 3.99, iar 5.250 de elevi au medii între 4.00 și 4.99.
6,64% dintre bursele de merit sunt acordate pentru premii la etape județene sau naționale ale olimpiadelor/competițiilor școlare și extrașcolare.
”Precizăm, în acest context, că în anul școlar 2022 – 2023 au fost acordate peste 260.500 de burse de merit și peste 92.000 de burse de studiu, element ce relevă o majorare a numărului de beneficiari în acest an școlar.
De asemenea, aproape s-a dublat numărul burselor sociale: peste 738.800 în acest an școlar, comparativ cu 389.490 de burse de ajutor social în anul școlar anterior.
Reiterăm că obiectivele burselor de merit care se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor anuale/a mediilor de admitere, vizează stimularea învățării individuale, încurajarea unei competiții constructive în fiecare clasă de gimnaziu și liceu din România, reducerea disparităților sociale, precum și îmbunătățirea mediei naționale a rezultatelor obținute de elevi, luând în calcul contextele de învățare diferite, atât la examenele naționale, cât și la testările internaționale.
Metodologia-cadru de acordare a burselor școlare a fost elaborată în concordanță cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, care stabilește explicit tipurile de burse și principalele condiții de acordare a acestora.
Demersul a respectat etapele prevăzute de legislația în vigoare și principiul transparenței – elaborare, etapă de consultare publică, dezbatere publică, la solicitarea partenerilor de dialog social, ședință a Comisiei de Dialog Social de la nivelul Ministerului Educației pentru integrarea propunerilor și avizarea documentului, urmate de publicarea în Monitorul Oficial.
Ministerul Educației analizează propunerile de îmbunătățire a Metodologiei de acordare a burselor școlare, cu respectarea interesului superior al copilului și a principiului echității.
Menționăm că situația numerică a burselor este dinamică. Centralizarea publicată în prezentul comunicat și în documentul anexat a rezultat în urma actualizărilor primite de la inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București până la data de 31 octombrie 2023.”, au completat reprezentanții ministerului.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta