Astăzi, 2 noiembrie 2023, a fost semnat contractul de finanțare pentru Proiectul Dezvoltarea și dotarea campusului profesional integrat pentru învățământul dual preuniversitar și universitar „Ovidius Engineering Hub” al consorțiului regional „Tehno-Dobrogea” – (Proiectul CRESC), de către ministrul Educației, Ligia Deca, și rectorul Universității Ovidius din Constanța (UOC), conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu.
Valoarea totală a investiței finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este de 27.183.399,13 Euro.
UOC a obținut cel mai mare punctaj din regiunea Sud-Est pentru proiectul depus în calitate de lider de consorțiu, alături de peste 40 de parteneri: 6 unități administrativ-teritoriale, 12 unități de învățământ, 20 de agenți economici, alături de organizații și asociații relevante din regiune.
”Ovidius Engineering Hub” va avea o suprafață de aproximativ 10.000 mp și va fi amplasat pe terenul aflat în proprietatea UOC. Proiectul presupune construirea unor spații noi dedicate învățământului tehnic, în domeniile mecanică, agricultură, construcții, energetică și chimie industrială, cărora li se adaugă spații de cazare și cantină pentru elevi și studenți.
”Campusul profesional integrat reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte ale universității, fiind, totodată, cea mai mare investiție în infrastructura educațională constănțeană a ultimilor ani. Cu siguranță, proiectul va avea un impact puternic pentru dezvoltarea sustenabilă a regiunii Sud-Est, asigurând accesul la un învățământ dual de calitate, susținut de infrastructură modernă, pentru tinerii interesați să studieze în domeniile tehnice. Le mulțumesc partenerilor noștri, care au făcut posibilă această reușită prin eforturile depuse în întregul proces. ”, precizează conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, rectorul UOC.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta