Conecteaza-te cu noi

Societate

(FOTO) Anunț RAJA. Avaria majoră din zona Agigea a fost remediată

Published

on

raja

În urmă cu puțin timp, echipele de intervenție au reușit remedierea avariei survenite pe conducta de aducțiune cu diametrul de 800 mm, ce pleacă de la Stația de Pompare Bifurcație Cumpăna și au executat manevrele de vane în vederea repunerii în funcțiune a sistemului de alimentare cu apă potabilă.

Angajații RAJA au depus eforturi neîncetate încă din cursul nopții trecute lucrând non stop pentru a finaliza lucrările care s-au dovedit a fi extrem de dificile.

Pentru ca sistemul să intre în presiune este nevoie de timp, ținând cont de diametrul conductei, debitul mare de apă și lungimea rețelei. Prin urmare, alimentarea cu apă se va realiza în mod progresiv în fiecare zonă afectată, în cursul acestei nopți, în funcție și de consumul înregistrat.

”Ne cerem scuze încă o dată și vă mulțumim pentru înțelegerea și răbdarea de care ați dat dovadă în această perioadă!”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al RAJA SA.

Reamintim că, în această dimineață, reprezentanții companiei au anunțat că trebuie să sisteze din nou apa în Agigea, Lazu și Eforie Nord, din cauza unei avarii majore produse pe o conductă veche de 60 de ani, din zona localității Agigea.

Avaria s-a produs după alte defecțiuni succesive, care au prelungit perioada de sistare a apei, programate inițial, pentru racordarea noilor conducte, între 6 noiembrie, ora 22.00 și 7 noiembrie, ora 22.00.

raja

raja

raja

raja

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions