Conecteaza-te cu noi

Actual

Județul Tulcea. 100 de hectare de miriște și vegetație uscată, afectate de un incendiu

Published

on

incendiu tulcea

Seara trecută, pompierii Detașamentului Tulcea au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și stingerea unui incendiu produs în apropiere de comuna Niculițel din județul Tulcea.

Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost înregistrat în jurul orei 18.00 și anunța un incendiu de proporții care se manifesta pe dealurile din zona localității Niculițel, cu flacără la vegetația uscată.

Echipajele de pompieri ajunse la fața locului în timp operativ, au reușit în scurt timp să localizeze incendiul și să-l țină în limitele găsite, iar în jurul orei 23.30, toate focarele au fost lichidate, misiunea fiind încheiată după mai bine de 5 ore.

În urma incendiului au fost afectate aproximativ 100 de ha de vegetație uscată și miriște, iar riscul ca flăcările să ajungă la lizieră și arbori a fost limitat.

Cauza probabilă de producere a incendiul a fost focul deschis în spații deschise.

Pompierii fac încă o dată un apel către populație de a nu da foc vegetației uscate și miriștilor de pe terenurile agricole ori din gospodării. Riscul ca incendiul să scape de sub control este unul ridicat, iar urmările pot fi unele devastatoare!

”De asemenea reamintim că această activitate este una stric interzisă și se pedepsește cu amendă a cărei sumă nu este una de neglijat.”, a precizat Daniel Năstase, purtător de cuvânt al ISU Delta Tulcea.

incendiu tulcea

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions