Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Societate

Ziua Internațională a Profesorilor de Franceză, celebrată la Universitatea Ovidius

Published

on

universitatea ovidius

Facultatea de Litere din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Alianța Franceză – Constanța și Asociația Profesorilor Francofoni – filiala Constanța organizează miercuri, 22 noiembrie, evenimentul „Je te passe le relais avec fierté / Îți predau ștafeta cu mândrie”.

Manifestarea va avea loc începând cu ora 10,00, în Sala Umberto Eco din Campusul universitar – Corp A (Aleea Universității, nr.1).

”Organizată în cadrul Zilei Internaționale a Profesorilor de Franceză / Journée Internationale des Professeurs de français, sărbătorită pretutindeni în lume în ultima decadă a lunii noiembrie prin numeroase evenimente, manifestarea de anul acesta se înscrie în tematica generală : Fières et fiers d’enseigner le français / Mândri ca suntem profesori de limba franceză.

În plus, însă, față de tematica generală, am dorit să aducem în atenție ideea de formare a profesorilor și de mentorat, idee centrală spațiului universitar în care ne aflăm.”, precizează prof. univ. dr. Monica Vlad, moderatorul evenimentului.

Cu această ocazie, actorii francofoni constănțeni își vor prezenta propunerile de proiecte  destinate inovării actului educativ sub auspiciile unei modernități specifice timpurilor și a unei colaborări benefice.

”Evenimentul „Je te passe le relais avec fierté” face parte dintr-o serie mai amplă de acțiuni dedicate francofoniei, în cadrul cărora studenții secției de Franceză vor petrece timp în școlile și liceele din județul Constanța sub îndrumarea profesorilor în exercițiu. Activitățile francofone au drept scop reflecția asupra profesiei didactice și ameliorarea actului educativ printr-o mai bună formare a profesorilor în spiritul vremurilor prezente.”, precizează reprezentanții Biroului de presă al Universității Ovidius.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions