Ieri după amiază, a avut loc un accident rutier în municipiul Medgidia, în care au fost implicate două autoturisme.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 18.20, polițiștii Poliției municipiului Medgidia au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Independenței s-a produs un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați, de 28 de ani, respectiv 43 de ani, care circulau în aceeași direcție.
”Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul, în cazul bărbatului, de 43 de ani, fiind 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
În cauzeăa fost întocmit dosar de cercetare penală.
Foto: Ilustrativ