Conecteaza-te cu noi

Actual

Autocar plin cu pasageri, răsturnat în județul Ialomița. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Published

on

accident ialomita

În această dimineață,  în jurul orei 6.00, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui accident rutier, produs în apropierea localității Iazu, în care a fost implicat un autocar care s-a răsturnat.  În autocar se aflau 36 de persoane.

Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul județului Ialomița, începând cu ora 5.48 a fost activat Planul Roșu de intervenție .

La locul evenimentului s-au deplasat de urgență șase echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, un microbuz și o ambulanță SMURD. În sprijinul salvatorilor au intervenit și două echipaje SAJ tip B și un echipaj tip C și o autospecială de transport personal și victime multiple de la ISU B-IF.

”În urma accidentului, a rezultat o singură victimă rănită ușor. Toate persoanele implicate vor fi preluate și transportate către Școala din localitatea Iazu pentru adăpostire.”, au precizat reprezentanții Biroului de comunicare al ISU Ialomița.

Planul Roșu a fost dezactivat la ora 6.40.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions