Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Actual

Șase persoane, ARESTATE pentru trafic de droguri de mare risc în municipiul Constanța

Published

on

droguri

La data de 25 noiembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de risc pentru consum propriu.

Astfel, la data de 25 noiembrie a.c., polițiștii au depistat în flagrant delict patru bărbați, la scurt timp după ce trei dintre aceștia ar fi vândut, iar al patrulea ar fi cumpărat diferite cantități de droguri de risc (canabis și rezină de canabis).

Totodată, din cercetări a reieșit că, pe parcursul lunii noiembrie 2023, persoanele bănuite ar fi comercializat, în mod repetat, direct sau în calitate de intermediari, cantități de droguri de risc (canabis) și de mare risc (cocaină), către consumatori din municipiul Constanța.

De asemenea, în urma depistării în flagrant delict, s-a constatat că unul dintre bărbați ar fi condus un autoturism, fără a deține permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.

Astfel, a fost solicitat un echipaj din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

bani retinuti

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise, în cauză, fiind întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Totodată, au fost efectuate 6 percheziții domiciliare.

În urma efectuării activităților, au fost descoperiți și ridicați 44.000 de lei, 800 de euro, 400 USD, aproximativ un kilogram de droguri de risc și mare risc (canabis, rezină de canabis, MDMA și cocaină), 14 telefoane mobile, un pistol de tip airsoft de calibrul 6 mm, precum și mai multe bunuri folosite pentru cântărirea, porționarea și ambalarea drogurilor.

Ca urmare a probatoriului administrat în cauză, șapte bărbați au fost reținuți, pentru 24 de ore, aceștia fiind conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Ulterior, la data de 26 noiembrie a.c., bărbații au fost prezentați instanței de judecată, care a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, față de 6 persoane și măsura preventivă a arestului la domiciliu față de a șaptea.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa: IPJ Constanța

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions