Aleșii locali din Constanța au aprobat, ieri, în ședință ordinară, propunerea primarului Constanței, Vergil Chițac, de a majora tichetele valorice acordate în cadrul Programului „RESPECT” pentru anul 2024. Este vorba despre creșterea valorii tranșei de la 50 de lei cât este în prezent la 75 de lei. În nota de fundamentare, primarul Chițac spune că la decizia de a crește valoarea tichetului social s-a avut în vedere faptul că, potrivit Institutului Național de Statistică în perioada 2019 – 2023 indicele prețurilor de consum a cunoscut o creștere de 36,64% și că s-au majorat salariul minim pe economie și punctul de pensie.
Fostul viceprimar al Constanței din partea USR, Florin Cocargeanu, a luat cuvântul în cadrul ședinței și a reiterat ceea ce a spus cu o zi înainte, în cadrul unei conferințe de presă, că nu poate să nu remarce ipocrizia foștilor colegi de guvernare locală, consilierii PNL. Cocargeanu spune că, la momentul 2020, când, tot în an electoral, Decebal Făgădău a promis creșterea tichetelor valorice „Respect“, de la 40 la 50 de lei, aleșii PNL au făcut un mare scandal în cadrul Consiliului Local și au votat împotrivă.
Deranjat de vorbele fostului său coleg, actualul viceprimar al orașului, Ionuț Rusu, le-a plâns de milă pensionarilor, spunând că propunerea nu are legătură cu anul electoral 2024, ci cu faptul că prețurile au crescut mult, a fost pandemie și la care se mai adaugă războiul de la graniță.