Primăria Constanța anunță că polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au desfășurat, luni, o acțiune tematică pe raza municipiului pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale privind opririle și staționările neregulamentare. Astfel, au fost aplicate 134 sancțiuni contravenționale și 222 puncte penalizare la permisul de conducere, în conformitate cu prevederile Codului Rutier.
„Încă o dată, polițiștii locali atrag atenția asupra importanței respectării prevederilor H.G. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Cetățenii sunt rugați să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922 – dispecerat Direcția generală poliția locală Constanța sau la adresa de email: politia.locala@primaria-constanta.ro.“, informează Primăria.