Oficial din partea Biroului de presă al IPJ Constanța
La data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 18.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DJ 391, la intrare în localitatea Cotu Văii, dinspre orașul Negru Vodă, s-a produs un accident rutier.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un pieton, bărbat, de 76 de ani, a fost accidentat de către o autoutilitară, condusă de un bărbat, de 57 de ani.
În urma impactului, pietonul a decedat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Update: Din păcate, manevrele de resuscitare au fost fără rezultat. Bărbatul în vârstă de 76 de ani, pieton, a fost declarat decedat de echipajul Saj.
Știre inițială: Un accident rutier a avut loc în această seară – 11 decembrie, în jurul orei 19.15, la ieșirea din localitatea Cotu Văii către Negru Vodă, județul Constanța.
Un pieton a fost grav rănit.
La fața locului s-au deplasat următoarele resurse: SMURD B2 Garda Chirnogeni și o ambulanță Saj C2.
În momentul în care salvatorii au ajuns a fața locului victima se afla în stop cardio respirator. Au fost demarate manevrele de resuscitare.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta