Astăzi, 18 decembrie, la ora 10.00, angajații Radio România din București și studiourile de la Constanta, Târgu Mureș, lași, Timișoara, Craiova, Reșița, Cluj au protestat, în fața sediilor, față de veniturile salariale de mizerie la care se situează majoritatea jurnaliștilor încadrați în funcții de execuție.
Angajații SRR arată că, ”în condițiile în care statutul legal al instituției este neclar, în sensul în care nu se cunoaște dacă este asimilată instituțiilor publice bugetare sau celor autonome, care se autofinanțează, din 2017, toate prevederile care au privit bugetarii li s-au aplicat doar în privința restricțiilor. În acest fel, nivelul salarial, rămas mult în urma ratei inflației, i-a adus în situația de a nu-și mai putea întreține familiile.”
Mai mult, interpretările ordonanței ”trenuleț” îi pot prejudicia în continuare, în condițiile în care, din nou, majorările salariale ale bugetarilor nu li se aplică. Pentru Radio România urmează un an încărcat editorial, având în vedere cele patru rânduri de campanii electorale și alegeri, pe care SRR trebuie să le acopere mediatic, conform legii de organizare și funcționare. Pe fundalul unui val de pensionări și în condițiile unei lipse acute de personal de specialitate, îndeplinirea misiunii publice devine un obiectiv greu de atins.
Angajații Radio România trag un semnal de alarmă Guvernului și Parlamentului, pentru o alocare bugetară care să permită noi angajări și salarizarea decentă la nivelul acestei instituții de prestigiu.
În pauza de masă prevăzută de lege, angajații au afișat mesaje ca:
REALIZATORI, NU SALAHORI!
VREM SALARII DECENTE!
JURNALIȘTI PE BURTA GOALĂ!
AICI BUCUREȘTI, GLASUL SĂRĂCIEI!
Angajații Radio România au făcut apel și la conducerea instituției, la Consiliul de Administrație, de a se implica în soluționarea acestor probleme.
”Protestul nu a avut niciun ecou în rândul conducerii, care ignoră de ani solicitările salariaților. În afara unui reprezentant al salariaților în Consiliul de Administrație, care a venit să discute cu angajații, nimeni nu a reacționat.
Salariații din SRR anunță că protestele vor continua.”, au anunțat protestatarii.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta