În cursul zilei de azi, în jurul orei 10.00, fața sălii sporturilor ”Eftimie Ilisei” din Medgidia a avut loc un eveniment nefericit, soldat cu rănirea foarte gravă a unei femei. Un bărbat tăia iarba cu o motocoasă alimentată și, la un moment dat, a rămas fără benzină și a oprit-o pentru alimentare. În acest timp, o femeie și-a aprins o țigară, în imediata sa vecinătate. Într-o clipită, a luat foc. A fost transportată de urgență la Spitalul Județean Constanța cu arsuri de 50% pe suprafața corpului, în comă indusă și a fost internată la secția de terapie Intensivă. La ora actuală se știe faptul că femeia este angajată a societății Iridex și are 57 de ani. Bărbatul care manevra motocoasa nu a pățit nimic.
Update: În urmă cu puțină vreme, pe site-ul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța a fost postat un comunicat oficial, care se referă la acest eveniment. Potrivit inspectorilor de muncă, accidentul a avut loc la ora 9.45, iar femeia care a fost accidentată grav se numește Nicolae Valentina, în vârstă de 60 de ani. Într-adevăr, ea lucreazăla SC Iridex Group Salubrizare SRL. În ceea ce-l privește pe bărbatul care alimenta rezervorul motocoasei cu benzină, el este angajat al societății Apollo Ecoterm SRL. ITM a precizat că accidentul este în curs de cercetare.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta