Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Corpul de Control al premierului, nereguli la ANR

Published

on

Corpul de control al prim-ministrului a efectuat o acţiune de control la Autoritatea Navală Română, care a vizat perioada 01.01.2020 – 01.01.2023 în urma căreia a descoperit mai multe nereguli. Astfel, în urma controlului, s-a descoperit că două societăţi au eliberat, fără a avea dreptul, un număr de 1779 de certificate de „Gas free” pentru nave tanc goale care au tranzitat canalele navigabile, încasând contravaloarea tarifelor stabilite pentru aceste operaţiuni. În plus, în perioada 29.04.2021 – 17.09.2022, nava ALEZZI a desfăşurat activităţii de transport persoane în dana neautorizată în cadrul portului Midia, fără acceptul de intrare în port al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, obţinând doar permisiunea ANR prin eliberarea Permisul de acostare al navelor, conform news.ro.

Corpul de Control al premierului arată în concluziile controlului că ”conducerea ANR nu a întreprins demersurile necesare pe lângă Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, şi anume, nu a înaintat proiectul unui act normativ în vederea actualizării actului administrativ prin care a fost aprobată organizarea şi funcţionarea instituţiei, pentru transformarea posturilor de natură contractuală în funcţii publice, cu încălcarea prevederilor din Codul administrativ”.

Potrivit raportului, ”reîncadrarea/încadrarea pe posturile nou înfiinţate a persoanelor afectate de reorganizare efectuată în cursul lunii iulie 2020 prin emiterea de decizii de către directorul general al ANR, nu s-a realizat în urma unor concursuri sau examene, după caz, cu nerespectarea prevederilor din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare”.

În plus, ”gradul de realizare a programului de investiţii raportat la valorile totale programate şi aprobate în BVC a fost de 12% în anul 2020, de 15% în anul 2021 şi 28,20%, în anul 2022, reprezentanţii ANR nu au efectuat cheltuielile cu investiţiile propuse în niciunul din cei trei ani analizaţi, investiţii care erau în strânsă legătură cu activitatea de bază a entităţii şi a căror amânare poate conduce la costuri suplimentare”.

Advertisement
usr

”Metodologia de autorizare a persoanelor fizice şi juridice pentru efectuarea inspecţiilor la bordul navelor aprobată prin Decizia directorului general al ANR nr. 39/27.01.2017, care permitea acestora şi efectuarea inspecţiilor pentru eliberarea certificatelor de „Hot work” inclusiv pe căile navigabile, a fost emisă cu încălcarea prevederilor din OG nr. 22/1999, cu modificările şi completările ulterioare şi ale prevederilor din OMT nr. 813/2008”, arată Corpul de Control al premierului.

Alte nereguli au vizat ”autorizaţiile eliberate de Căpitănia Zonală Constanţa în temeiul prevederilor OMT nr. 813/2008 şi ale Deciziei nr. 39/27.01.2017 prin care beneficiarii acestora au fost autorizaţi să desfăşoare activităţi de testări şi analize tehnice (conform Cod CAEN 7120) 2 şi nu doar inspecţiile în vederea eliberării certificatelor de „Gas free” în terminalele din porturile româneşti, care au fost emise cu încălcarea prevederilor OG nr. 22/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

”Direcţia Transport Naval din cadrul ministerului nu şi-a îndeplinit rolul de autoritate de stat în domeniul transportului maritim şi pe căile navigabile interioare privind activitatea de reglementare în conformitate cu prevederile art. 5 din OG nr. 42/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere faptul că după apariţia OMTI nr. 245/2022 şi încheierea efectelor prevederilor OMT nr. 813/2008, modalitatea de emitere a certificatelor de „Gas free” pentru tranzitarea navelor tanc”, precizează documentul.

Corpul de Control al premierului mai subiniază în raport că ”două societăţi au eliberat, fără a avea dreptul, un număr de 1779 de certificate de „Gas free” pentru nave tanc goale care au tranzitat canalele navigabile, încasând contravaloarea tarifelor stabilite pentru aceste operaţiuni”. ”În ipoteza în care aceste activităţi ar fi fost efectuate de reprezentanţii ANR, în sarcina cărora exista această atribuţie, suma minimă încasată la bugetul ANR ar fi fost în valoare de 355.800 euro, iar valoarea medie ar fi fost de aproximativ 871.710 euro (1779 certificate x 490 euro)”, precizează documentul.

Corpul de control al premierului mai arată că ”în perioada 29.04.2021 – 17.09.2022, nava ALEZZI a desfăşurat activităţii de transport persoane în dana neautorizată în cadrul portului Midia, fără acceptul de intrare în port al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa („APMC”), obţinând doar permisiunea ANR prin eliberarea Permisul de acostare al navelor cu nr. 981/14.11.2020”. ”Emiterea Avizului de operare temporar nr. 61502/17.06.2021 pentru nava ALEZZI de către conducerea CZ Constanţa, în vederea obţinerii aprobării de la APMC pentru desfăşurarea activităţii de transport persoane în punctul indicat de agentul economic, în condiţiile în care un astfel de document nu avea temei legal, s-a realizat cu încălcarea prevederilor din OG nr. 22/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a atribuţiilor prevăzute la art. 7 din OG nr. 42/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, spune Corpul de Control.

În plus, ”demersurile reprezentanţilor ANR de a nu înregistra nava ALEZZI drept navă de pasageri ci navă de tip bar plutitor/restaurant ce desfăşoară activităţi de agrement au condus, pe de o parte la situaţia în care proprietarii navei ALEZZI nu erau obligaţi să obţină un certificat de siguranţă în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi (2) din OMT nr. 422/2011, cu modificările şi completările ulterioare, iar pe de altă parte la exceptarea navei de la obligaţia efectuării serviciului de pilotaj al navelor maritime în conformitate cu prevederile art. 5 lit. d) din Ordinul nr. 991/2020”, se arată în raport.

Corpul de Control menţionează şi că ”în perioada 2018-2019, având în vedere că ANR intenţiona să achiziţioneze produse cu grad ridicat de complexitate tehnică şi financiară se impunea derularea unui proces de consultare a pieţei în conformitate cu prevederile art. 139 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 18 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice aprobate prin HG nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare”.

Advertisement
usr

”Prin întocmirea caietelor de sarcini pe baza caracteristicilor tehnice a unor anumite modele de şalupe, a includerii unor cerinţe constructive specifice navelor maritime deşi destinaţia acestora era pentru navigaţie fluvială, precum şi introducerea unor condiţii de autorizare ca nave de serviciu în condiţiile în care toţi producătorii sau reprezentanţii acestora comercializează ambarcaţiuni fabricate după proiecte dedicate activităţilor de agrement ANR a limitat nejustificat tipul navelor care corespund cerinţelor din caietele de sarcini, restricţionând în acest fel participarea altor agenţi economici, creând premisa că doar anumite tipuri de nave se încadrează în criteriile stabilite prin respectivele caiete de sarcini, favorizând participarea doar a unor agenţi economici”, spune Corpul de Control. Corpul de Control al premierului arată că, pentru remedierea deficienţelor constatate, a formulat propuneri şi recomandări a căror implementare este monitorizată în cadrul acţiunilor de evaluare post control”.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions