Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Judecătorul Cristi Danileţ a decis să se pensioneze din magistratură la 48 de ani

Published

on

Judecătorul Cristi Danileţ a anunţat vineri că iese la pensie, după 25 de ani în magistratură, dar va fi prezent în continuare în spațiul public.

„Vine un moment când spui că ai făcut destul şi nu poţi să faci mai mult. Acum, am ajuns la un astfel de moment, al carierei mele. După 25 de ani, mă opresc cu activitatea în magistratură. Nu spun “STOP!” celorlalte preocupări ale mele. Voi fi prezent în continuare în spaţiul public pentru a lăuda ceea ce se face bine şi a critica ceea ce se face prost în domeniul legal şi judiciar. Mă voi concentra mai mult pe educaţia juridică a oamenilor, pe care am de gând să o extind de la cea pentru copii, de care mă ocup de ani buni, la cea pentru adulţi. Voi continua să pregătesc studenţi, pentru a deveni oameni ai legii mai buni ca mine. Voi dedica mai mult timp familiei, aşa cum merită.“, a scris Cristi Dănileț pe Facebook.

Cristi Danileţ a fost membru al CSM în perioada 2011 – 2017, după care a activat la Tribunalul Cluj. Amintim că, judecătorul Cristi Danileţ a câştigat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al treilea proces cu CSM privind excluderea sa din magistratură.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions