Federația SANITAS din România a demarat procedurile pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă, astfel încât guvernanții să nu aibă motive pentru a declara ilegală greva generală în cele două sisteme.
Astăzi, pe pagina de socializare a SANITAS Constanța a fost postat un comunicat prin intermediul căruia sindicaliștii solicită creșterea veniturilor TUTUROR salariaților din sănătate și asistență socială cu un procent de minimum 20 %.
Biroul Executiv al Sindicatului SANITAS Constanța precizează că deblocarea parțială a angajărilor nu este suficientă pentru a rezolva criza din sănătate și asistență socială.
“Este adevărat că scoaterea la concurs a peste 7.600, dintr-un deficit estimat la 30.000 de posturi, poate aduce o oarecare ușurare în ceea ce privește deficitul de personal, dar guvernanții trebuie să înțeleagă că aceasta este doar o soluție temporară. Pentru a asigura un sistem de sănătate și asistență socială eficient și de calitate, este necesară o abordare mai amplă și mai sustenabilă.
CELE MAI MULTE CATEGORII PROFESIONALE DIN SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ AU ACUM SALARIUL APROPRIAT DE CEL MINIM BRUT PE ECONOMIE.
Solicităm creșterea veniturilor TUTUROR salariaților din sănătate și asistență socială cu un procent de minim 20 %. Profesioniștii din aceste domenii depun eforturi considerabile pentru asigurarea unui act medical și de îngrijire de calitate în condițiile în care complexitatea muncii și numărul de atribuții pentru fiecare salariat a crescut constant. Este incorect ca majoritatea acestor oameni dedicați să se confrunte cu dificultăți financiare având printre cele mai mici salarii din domeniul bugetar.
Majorarea veniturilor nu ar trebui să fie considerată un lux, ci o necesitate pentru a atrage și a menține profesioniști calificați în cele două sisteme. Aceasta ar stabiliza personalul în sistemul public și în România, ar contribui la creșterea moralului și motivației acestor profesioniști, ceea ce ar avea un impact pozitiv asupra calității serviciilor oferite.
Este timpul să le oferim acestor profesionisti recunoașterea importanței muncii prestate și salarizarea pe care o merită.
Împreună suntem mai puternici!”, a precizat Biroul Executiv al Sindicatului SANITAS Constanța.
La rândul său, Federația SĂNĂTATEA a precizat pe pagina de socializare că greva în sănătate sună la ușa închisă a guvernanților.
Iată postarea:
“Serviciile de calitate în spitale înseamnă, pe lângă îngrijirile medicale și un mix de servicii conexe cum sunt serviciile de cazare, masă, asigurarea de utilități, comunicații, asigurarea funcționalității instalațiilor, inclusiv aparatura medicală și altele. Calitate în sănătate!
Este dovedit că este imposibil de oferit în condiții insalubre și empirice de secol 16. Cea mai importantă resursă a oricărei entități publice, indiferent de forma de organizare, este resursa umană, fapt ce-l resimțim tot mai mult în ultima perioadă.
Personalul TESA (tehnic-administrativ și suport) care este mai mult decât umilit salarial și supraîncărcat cu sarcinile ce trebuie că le preia din cauza numeroaselor plecări din spitale ale colegilor, către alte domenii de activitate economică, care prețuiesc meseriile de economist, jurist, inginer, dar nu în ultimul rând al muncitorilor calificați electricieni, instalatori, zidari, fochiști, lăcătuși mecanici, bucătari etc, care cu greu îi mai regăsim, chiar și pentru unele reparații necesare chiar și în domeniul personal. Frustrarea salariaților TESA din sănătate este la cote maxime, pentru prima oară în cadrul luptei sindicale întâlnim, în cadrul acestui sector, salariați care ne transmit că sunt scârbiți de modul cum sunt tratați, fără excepție, de către toate guvernele, și vor pleca oricum din spitale, cu prima ocazie acolo unde nu mai sunt umiliți, salariile lor nefiind oricum motivante și nemaiavând așteptări sau perspectiva unor măsuri salariale reparatorii.”