Promenadă sau șosea de coastă? Asta întrebarea la care constănțenii trebuie să răspundă după ce două formațiuni au venit propuneri în acest sens. Pe de o parte, cei de la PSD au venit cu propunerea ca pe taluzul de la plaja Modern la intrarea în stațiunea Mamaia să fie amenajată, în principal, o șosea de coastă. Pe de altă parte, cei de la USR au venit, încă din campania electorală din urmă cu patru ani, cu un proiect de amenajare, exclusiv, a unei promenade. Cum ideea de a da o utilitate taluzului (și prin construirea de blocuri așa cum a procedat administrația Mazăre) a revenit în actualitate, cei de la USR au lansat o petiție online intitulată „Aer pentru Constanța. Promenadă, nu șosea de coastă.“
„Ce este proiectul Promenada Mării Negre?
Promenada Mării Negre reprezintă un proiect dedicat întregii zone de taluz/faleză de la plaja Modern până la Pescărie (intrarea în Mamaia). Proiectul, inițiat de USR Constanța încă din 2020, include regenerarea spațiilor publice adiacente, crearea de spații verzi și a unor noi zone de relaxare prin înființarea de locuri de joacă, terenuri de sport și zone de fitness în aer liber.
De asemenea, Promenada va avea un coridor de peste 5 km dedicat pietonilor și bicicliștilor și va facilita accesul către plajă pentru persoane cu dizabilități locomotorii și cărucioare pentru copii pe toată lungimea acesteia.
Ce vor să facă primarul Vergil Chițac și PSD?
În ultimii doi ani, consilierii USR Constanța au reușit, prin vot, introducerea în bugetul local a sumei de 250.000 de lei, destinată elaborării documentației tehnico-economice pentru proiectul de construire a promenadei. Între timp, primarul Vergil Chițac s-a răzgândit!
Proiectul promenadei a fost băgat la sertar, iar Chițac a susținut public că își dorește o șosea de coastă. A făcut primul pas în acest sens în 2022, strecurând mișelește o Hotărâre de Consiliu Local prin care constănțenii s-ar fi trezit cu o stradă chiar pe taluzul plajei Modern, ce ar trebui să lege plaja de prelungirea Bucovinei. Consilierii USR au reușit să blocheze proiectul.
Recent, PSD Constanța a scos la înaintare proiectul de construire a șoselei de coastă. Amintim că acest proiect a fost gândit inițial de Ceaușescu, preluat de Radu Mazăre și acum este folosit de actualul PSD în scop electoral.
În realitate, o șosea de coastă nu înseamnă altceva decât o mare oportunitate pentru dezvoltatorii imobiliari cu pile și relații la partide, care vor ridica sute de blocuri pe taluz, înseamnă trafic aglomerat și poluare!
De ce e nevoie de semnătura ta?
Este un demers prin care poți susține amendamentul pe care consilierii municipali USR Constanța îl vor depune, din nou, pentru elaborarea documentației tehnice necesare începerii proiectului de construire a Promenadei.
Vrem o promenadă cu zone verzi, nu asfalt și betoane.
Îi poți transmite primarului Chițac că proiectul unei șosele de coastă nu este susținut de constănțeni. Putem înfrumuseța Constanța sau îi putem lăsa pe aceiași indivizi care au condus orașul mai bine de 20 de ani să îl distrugă și mai mult.“, se arată în petiție.
Petiția poate fi semnată aici:
https://petition.qomon.org/aer-pentru-constanta-promenada-nu-sosea-de-coasta/
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta