Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 391, tronsonul Tuzla – Biruința, semnat astăzi!

Published

on

drumuri judetene

În baza Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1473/2022 privind aprobarea listei obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora pentru finanțarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, astăzi a fost semnat un nou contract privind alocarea unei finanțări în sumă totală de 42.992.685,73 lei din bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru realizarea obiectivului de investiții „Modernizare DJ 391, tronson Tuzla – Biruința”.

„Este oficial! Constănțenii și turiștii care aleg să viziteze județul nostru vor avea la dispoziție, în aproximativ trei ani, două alternative rutiere noi, moderne și sigure, pentru a ajunge în sudul litoralului: DJ 393, tronson Techirghiol – Arsa și DJ 391, tronson Tuzla – Biruința. Pentru ambele obiective, contractele de finanțare sunt valabile până la 31 decembrie 2026, termen în care se va realiza finalizarea investițiilor.

2024 a început cu vești bune ce vor aduce beneficii durabile comunității și vor deschide posibilități reale pentru dezvoltarea economică, socială și turistică a județului Constanța. Avem acum resursele financiare necesare, precum și un cadru solid și coerent pentru implementarea acestor proiecte de importanță majoră. Nu există nicio scuză care să împiedice finalizarea acestor inițiative. Avem de lucru, căci, de acum se opresc discursurile și laudele excesive ale tuturor celor care s-au grăbit să anunțe succesul acestor proiecte și începe munca reală. Eforturile vor fi concentrate în teren, iar dedicarea noastră va asigura cetățenilor condiții de trafic decente, confortabile și sigure.”, a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions