Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Constanța. Consilierii județeni, în prima ședință ordinară din acest an. Vezi ce proiecte au votat

Published

on

consiliul judetean

Consilierii județeni s-au reunit astăzi, 30 ianuarie 2024, în prima şedinţă ordinară din acest an, pentru a dezbate şi vota un număr de 13 proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi.

Primul proiect aflat pe ordinea de zi a vizat aprobarea solicitării de trecere a imobilului „Palat administrativ”, situat în municipiul Constanța, B-dul. Tomis nr. 51, din domeniul public al statului în domeniul public al județului Constanța. După transferul imobilului în domeniul public al județului Constanța, acesta este declarat bun de uz și interes public județean. Consiliul Județean Constanța poate iniția astfel, proiectul care vizează îmbunătățirea performanței energetice a clădirii Palatului Administrativ și extinderea utilizării surselor regenerabile de energie. Scopul este îmbunătățirea calității vieții pentru toți utilizatorii prin sporirea confortului termic, îmbunătățirea condițiilor de igienă, asigurarea siguranței și îmbunătățirea calității aerului. Toate acestea sunt în concordanță cu principiile strategice stabilite la nivelul Uniunii Europene în domeniul eficienței energetice.

Un alt proiect aflat pe ordinea de zi a avut ca subiect organizarea rețelei școlare de învățământ special din județul Constanța, pentru anul școlar 2024 – 2025. Proiectul de hotărâre vizează Centrul Şcolar pentru Educație Incluzivă „Albatros” Constanța, Centrul Şcolar pentru Educație Incluzivă „Delfinul” Constanţa și Centrul Şcolar pentru Educație Incluzivă „Maria Montessori” Constanţa. Organizarea rețelei școlare în cazul celor trei centre s-a realizat în forma avizată de Ministerul Educației – Direcția Generală Management Resurse Umane și Reţea Şcolară.

Pe ordinea de zi s-a aflat și proiectul referitor la aprobarea Planului de investiții aferent activelor date în concesiune S.C. „RAJA” S.A., de către U.A.T. Județul Constanța, care se finanțează din Fondul IID pe anul 2024. Programul propus se ridică la valoarea totală de 24.967.547 lei, din care 24.111.600 lei surse proprii amortizare și 855.947 lei alte surse MRD. Lista obiectivelor de investiții propuse de S.C. „RAJA” S.A. pentru anul 2024, precum și alte informații relevante, puteți accesa aici.

Advertisement
usr

Tot astăzi, aleșii locali au votat modificarea componenţei nominale a Comisiei pentru Protecţia Copilului Constanţa. Pe baza propunerilor înaintate și a votului exprimat, preşedintele comisiei va fi secretarul judeţului Constanţa, Nesrin Geafar, iar funcţia de vicepreşedinte îi va reveni directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa, Mihaela Ristea. Aceştia vor fi susţinuţi în activitate de cinci membri: Florin Mangu – medic specialist pediatrie, reprezentant al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa; Veronica Neguțu – inspector învăţământ special, reprezentant al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa; Laura Constandin  – director executiv, reprezentant al Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Constanţa, şi Venceslau Grosu – reprezentant al Fundației Giovanni Bosco.

Aprobarea Planurilor de restructurare revizuite pentru serviciile sociale cu cazare destinate persoanelor adulte cu dizabilități a făcut obiectul unui alt proiect de hotărâre. Proiectul vizează planurile de restructurare a patru centre din subordinea DGASPC Constanța: Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică “Artemia” Techirghiol, Centrul de Îngrijire şi Asistență  “Sf. Andrei” Negru Voda,  Centrul de Îngrijire şi Asistenţă  „Armonia” Negru Vodă și Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Poarta Albă. Obiectivul general al procesului de restructurare constă în asigurarea persoanelor adulte cu dizabilități a serviciilor specifice de care au nevoie, în alternative de tip familial sau rezidenţial cu capacitate maximă de 50 de locuri. Acestea vor fi adaptate nevoilor lor, sigure din punct de vedere al securității personale, în vederea integrării în comunitate și participării la viaţa acesteia.

De asemenea, pe ordinea de zi s-a aflat și aprobarea Planul anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul Consiliului Județean Constanța, pentru anul 2024. În conformitate cu Strategia Naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014-2020, Consiliul Județean Constanța, prin DGASPC Constanța, şi-a asumat închiderea tuturor centrelor de plasament de tip vechi/clasice, care funcționează în structura preluată în anul 1997, respectiv anul 2000. Planul anual de acțiune cuprinde date detaliate privind numărul şi categoriile de beneficiari, serviciile sociale existente, serviciile propuse pentru a fi înfiinţate, programul de contractare a serviciilor din fonduri publice, bugetul estimat, sursele de finanţare, precum și alte date relevante.

Actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul „Reabilitare si modernizare Teatru de Vara Mamaia” a făcut obiectul unui alt proiect de hotărâre dezbătut și aprobat în ședința de astăzi. Valoarea din devizul general aferent DALI elaborat de SC 3D PASCAL PROIECT SRL, pentru acest obiectiv de investiții, a suportat modificări ce vizează valoarea totală a investiției și durata de realizare a acesteia. Astfel, valoarea totală actualizată a proiectului se ridică la 32.210.459,07 lei cu TVA, iar durata de realizare a investiției propusă este de 21 de luni, din care trei luni  proiectarea și 18 luni execuția. Prin realizarea acestei investiții se asigură condiții corespunzătoare în vederea desfășurării activităților culturale pe perioada estivală.

Tot astăzi, consilierii județeni au aprobat valoarea unitară lei/kilometru aferentă sumei forfetare lunare și pentru aprobarea sumei forfetare pe zi, acordata elevilor din județul Constanța care sunt școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu și nu beneficiază de existența serviciilor de transport public. Astfel, pentru anul școlar 2023-2024, a fost aprobată o valoare unitară de 0,26 lei/kilometru, stabilită pe baza tarifelor medii lei/km/loc aprobate de Consiliul Județean Constanța pentru grupele de trasee 01, 02, 04, 05, 06, 07 și 08, atribuite prin procedurile prevăzute în legislația achizițiilor publice.

Advertisement
usr

Un alt proiect de hotârâre a fost cel cu privire la darea în administrare către Centrul Cultural Județean Constanța “Teodor T. Burada” a imobilului (teren+constructii) „Casa Bulgareasca”, situat în localitatea Canlia, comuna Lipnita, proprietate publica a Judetului Constanța. Având ca destinație “tabără de creație”, instituția culturală își propune să organizeze activități precum ateliere de creație, amenajare de spații de tipul scenă de spectacol, cuptor de olărit, studio foto, precum și alte activități ce au ca scop principal conservarea tradițiilor și cultivarea valorilor și autenticității creației populare.

Nu în ultimul rând, pe ordinea de zi s-a aflat și proiectul privind stabilirea costului mediu lunar de întreținere, a contribuției lunare de întreținere datorate de beneficiarii, aparținătorii, susținătorii si/sau de reprezentanții legali ai acestora, pentru serviciile furnizate de Unitatea de Asistenta Medico-Sociala Agigea în anul 2024, precum și procedura de stabilire și de încasare a contribuției lunare de întreținere. În acest sens, a fost aprobat un cost mediu lunar de întreținere în cuantum de 6.524,33 lei/lună/beneficiar. De asemenea, s-a stabilit contribuţia lunară de întreţinere în cuantum de 1.650 lei/lună/beneficiar pentru persoanele independente asistate social, respectiv 1.935 lei/lună/beneficiar pentru persoanele dependente, pentru serviciile furnizate de Unitatea de Asistență Medico-Socială Agigea în anul 2024.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions