La data de 13 februarie 2024, Poliția Română a adus în țară 5 persoane, ce aveau emise pe numele lor mandate sau sentințe.
Astfel, a fost adus un bărbat, de 47 de ani, domiciliat în Galați, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de fals. Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emis de către Judecătoria Liești, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 5 ani și 3 luni.
Un alt bărbat, de 44 de ani, din Dolj, a fost escortat din Marea Britanie, fiind urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. Judecătoria Craiova a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 1 an și 4 luni.
La aceeași dată, a fost adus un bărbat, de 28 de ani, domiciliat în Constanța, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Acesta a fost adus din Polonia, având emis de către Tribunalul Argeș, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 5 ani.
De asemenea, un alt bărbat, de 32 de ani, din București, a fost escortat din Belgia, având emis un mandat de arestare preventivă, emis de către Tribunalul București, pentru tentativă de omor.
Totodată, un alt bărbat, de 20 de ani, din Sălaj, a fost escortată din Spania, fiind urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Judecătoria Zalău a emis pe numele acestuia o sentință de internare într-un centru educativ.
Cei în cauză au fost încarcerați, în vederea executării mandatelor sau sentințelor, după caz.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta