Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Ciolacu, după ce PSD și PNL s-au înțeles pe comasare: “Îmi doresc ca mâine să anunț tot calendarul de alegeri”

Published

on

marcel ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți că își dorește ca mâine să anunțe tot calendarul pe alegeri. Întrebat ce șanse sunt legate de comasarea alegerilor parlamentare cu prezidențiale, Ciolacu a spus că „foarte mici”.

„Sunt ferm convins că mâine, atât eu, cât şi preşedintele Nicolae Ciucă, vă vom răspunde la aceste întrebări. Este incorect ca în timpul unor negocieri şi unor discuţii eu să vă spun cum se va face. Eu vreau să iau, împreună cu preşedintele Nicolae Ciucă, cea mai bună decizie în ceea ce priveşte românii, viitorul României şi stabilitatea României”, a anunţat Ciolacu la Parlament, întrebat despre negocierile din coaliţia de guvernare.

Liderul PSD a precizat că trebuie văzut care este propunerea finală şi că nu este o negociere pe funcţii.

„Sunt două programe de armonizat, pentru că categoric că vom veni cu un program. Este o cale foarte clară împotriva extremismului din România, care există în acest moment şi trebuie să recunoaştem acest lucru. Vom vedea şi percepţia românilor”, a arătat Ciolacu potrivit jurnaliștilor de la stiripesurse.ro.

Întrebat dacă cele două partide se îndreaptă spre o alianţă electorală, preşedintele PSD a spus:

”Nu, asta înseamnă că este una dintre soluţii o alianţă electorală sau o alianţă politică, care va da stabilitatea României. Ce spun cu certitudine, şi vă spun ca prim-ministru, eu doresc mâne să anunţ tot calendarul de alegeri”.

Ciolacu a precizat că nu trebuie să fie un calendar în care astăzi iau o decizie, şi apoi se mai strâng  iar, după o săptămână.

Advertisement
usr

Întrebat despre şansele ca alegerile parlamentare să fie comasate cu alegerile prezidenţiale, Marcel Ciolacu a spus că „şansele sunt foarte mici”.

Preşedintele PSD a fost întrebat şi despre scenariul unui candidat comun al coaliţiei.

”Eu îmi doresc ca cele două partide să vină cu două programe, le avem deja, în ceea ce priveşte o stabilitate a României. Cred că suntem nişte oameni serioşi, dacă venim în faţa românilor cu un proiect pentru anumite alegeri, venim cu un proiect de ţară pentru toate alegerile, dacă decidem acest lucru”, a mai afirmat Ciolacu.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions