Primăria Constanța anunță că, de astăzi, viteza de deplasare pe bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între strada Alexandru Sahia și „En Provence” este de 70 km/h.
„În scopul prevenirii accidentelor rutiere și fluidizării traficului rutier, limita de viteză admisă pe bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între strada Alexandru Sahia și „En Provence” va fi de 70 km/h. Creșterea vitezei de deplasare pe acest tronson de drum intens circulat a fost avizată de Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție, la cererea Primăriei Constanța, în urma solicitărilor venite din partea cetățenilor. Pe tronsonul cuprins între strada Alexandru Sahia și bulevardul Aurel Vlaicu, viteza de deplasare va fi de 50 km/h.
Creșterea vitezei de circulație la 70 km/h pe tronsonul cuprins între strada Alexandru Sahia și „En Provence” va contribui la fluidizarea traficului și la reducerea timpilor de condus pentru șoferi.“, informează Primăria.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta