Numirea controversată a procurorului Mihai Stanciu, fost șef al Parchetului Judecătoriei Constanța, la șefia DNA de la malul mării a învolburat apele. Cinci procurori și-au înaintat demisiile, începând cu data de 7 mai. Este vorba despre Andrei Bodean, Vasile Abagiu, Ciprian Bodu, Constantin Conortos și Dan Haralambie. Sorin Constantinescu, fost șef al ST Constanța înaintea de venirea lui Bodean, și-a depus cererea de pensionare.
Pentru că scandalul din sânul DNA Constanța are implicări pe mai multe planuri, fostul ministru al Justiției Stelian Ion comentează pe marginea acestui subiect.
„Procurorul șef Marius Voineag trebuie să plece din fruntea DNA!
Este fără precedent ca procurorii dintr-o filială întreagă a DNA să își dea demisiile în semn de protest față de numirea pe care Marius Voineag a făcut-o la conducerea DNA Constanța. Într-un județ cunoscut pentru cazuri de corupție la nivel înalt și rețele de influență, cum este Constanța, Marius Voineag a propus ca DNA să fie condusă de un procuror fără rezultate notabile și fără experiență în combaterea corupției.
De fapt, Marius Voineag nici nu trebuia numit șef al DNA, după toate controversele din spațiul public.
Iată că primele luni în fruntea DNA și deciziile de a aduce în conducerea parchetului anticorupție persoane fără pregătirea necesară sau la rândul lor controversate întăresc impresia că Marius Voineag are o altă viziune asupra rolului DNA și alte obiective decât lupta anticorupție.“, spune Stelian Ion, actual deputat și lider al USR Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta