Instanța a respins ca nefondat recursul înaintat de Prefectul Constanței în speța legată de programul „Bebe Trusou“, votat de Consiliul Local la inițiativa liderului consilierilor locali ai PSD, Costin Răsăuțeanu. Începând de astăzi, acest program, inițiat de el și colegii săi consilieri PSD, trebuie să fie aplicat, spun social – democrații.
„S-a făcut dreptate! DEFINITIV! Veste excelentă pentru proaspetele mămici chiar de Ziua Femeii! Instanța a RESPINS ca nefondat recursul înaintat de Prefectul Constanței în speța legată de programul Bebe Trusou. Începând de astăzi, acest program, inițiat de mine și colegii mei consilieri PSD, trebuie să fie aplicat de către primărie!
Este perfect LEGAL, așa după cum, cu OPINIE MAJORITARĂ, s-a pronunțat instanța și nu cu încălcarea prevederilor legale, după cum a apreciat, politic, prefectul PNL. Neținând cont de interesele constănțenilor, cel care are în atribuțiuni să vegheze la respectarea legii le-a urmărit doar pe cele de partid. Din nefericire, s-a pierdut o prea lungă perioadă în care tinerii noștri ar fi trebuit să beneficieze de cei 2.000 lei la nașterea copilului. Așa se întâmplă când ajung oameni mici pe funcții mari și nu le pasă de drepturile legale ale cetățenilor! Ieri s-a încheiat o acțiune pusă la cale cu evidentă rea intenție de prefectul PNL!
Sper ca reprezentantul PNL al guvernului în teritoriu să aibă decența să nu-și plătească incompetența din bani publici! Normal ar fi ca cei 2.261 lei, sumă cerută cu titlu de cheltuieli de judecată, să fie achitată din buzunarul celui care atacă, strict politic, hotărâri benefice comunității!
PSD Constanța atrage atenția că aceasta nu este singura situație de acest gen și consideră că abuzul de putere trebuie să înceteze!“, spune prim-vicepreședintele Organizației Municipale PSD Constanța, Costin-Ioan Răsăuțeanu, care esten și liderul consilierilor locali municipali PSD.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta