Asociația Elevilor din Constanța (AEC) critică modul în care elevii sunt evaluați după 12 ani în învățământ și precizează că sistemul de învățământ liceal trebuie regândit.
Săptămâna trecută, în perioada 4-6 martie au avut loc simulările naționale ale examenului de Bacalaureat. Elevii au fost dezamăgiți de subiecte, spunând că sunt ineficiente, iar profesorii încearcă să înțeleagă noul mod de corectare digitală a examenelor.
Potrivit AEC, examenul de Bacalaureat a ajuns o mare îngrijorare pentru toți elevii. În timpul liceului, elevii sunt învățați să tocească, nu să și înțeleagă ce li se predă, iar după examen tot ce au memorat va fi uitat, acesta nefiind folositor pentru viitorul lor. Elevii ajung să învețe doar ca să ia examenul și să scape de o grijă, nu ca să își testeze cunoștințele, deoarece acesta nu face asta.
Reprezentanții Parlamentului nu au luat în serios acest examen, ba chiar au introdus tot felul de discipline exotice la care elevii sunt testați. În trecut, Ministerul Educației a echivalat probele examenului cu rezultatele dobândite în liceu, astfel i-am văzut inutilitatea, chiar din partea reprezentanților educației.
Din păcate, în România a crescut rata analfabeților funcționali. 42% dintre elevii din țară nu pot interpreta o informație și nu pot avea propriile idei, din cauza faptului că au fost învățați să tocească pentru a trece de un examen.
Examenul de Bacalaureat este inutil, având în vedere că multe facultăți au examen de admitere, iar cunoștințele de bază ale elevului au fost deja testate înainte de admiterea la liceu. În plus, nu testează adecvat competențele reale ale elevilor, iar aceștia rămân cu o înțelegere superficială a conceptelor importante.
AEC solicită crearea unei comisii de experți care să regândească parcursul liceal, astfel încât cunoștințele elevilor să fie cu adevărat testate, nu capacitatea de a memora!
”Solicităm eliminarea examenului de Bacalaureat, care nu verifică adevăratele competențe ale elevilor!
Bacalaureatul este un examen din inerție, nu știm ce vrem cu el, ci doar ne-am obișnuit să îl dăm în fiecare an, fără vreun scop sau beneficiu. În plus, nici măcar nu îi cunoaștem baza legală, având în vedere faptul că nici Legea Educației nr. 1/2011, nici Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023 nu s-au aplicat cu privire la acesta. Pe lângă faptul că materia este foarte multă, este învechită. Este total absurd ca o țară membră a Uniunii Europene să rămână într-o continuă buclă temporală! Suntem în anul 2024, iar elevii încă sunt forțați să învețe comentarii kilometrice ale operelor literare din anii 1800, pe care oricum le uită după ce ies din sala de examen.”, a precizat Lorena Drăgușin, președinte al Asociației Elevilor Constanța.
Foto: Ilustrativ
Sursa: AEC
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta