Conecteaza-te cu noi

Societate

Nouă elevi ai Liceului Teoretic ”Nicolae Bălcescu” din Medgidia participă la Olimpiada Geniilor

Published

on

elevi liceu medgidia

Continuând tradiția participării la competiții internaționale cu valoare științifică de excepție, elevii liceului teoretic ”Nicolae Bălcescu” din Medgidia au obținut și în acest an calificarea la faza finală a prestigioasei competiții mondiale Genius Olympiad, organizată de Terra Science and Education și găzduită de Rochester Institute of Tehnology, New York. Această competiție reunește cele mai luminate minți tinere din întreaga lume, oferindu-le o platformă pentru a-și prezenta inovațiile și soluțiile la problemele de mediu cu care umanitatea se confruntă.

În acest an elevii acestui liceu sunt singurii reprezentanți ai României la această competiție, și nu la una, ci la 4 categorii diferite:

  • Categoria Business cu proiectul Magnetude
  • Categoria Short Film cu proiectul EphemeralSilece
  • Categoria Robotics cu proiectul Dragonic Force LTNB
  • Categoria Coding cu proiectul AIR

La Olimpiada Geniilor din acest an vor participa în jur de 1.000 de elevi din 65 de țări, care vor prezenta 725 de proiecte ce încurajează inovația și creativitatea.

”Este un rezultat de excepție, care demonstrează încă o dată că școala noastră este o școală a viitorului. Prin astfel de proiecte le cultivăm elevilor spiritul critic, inovator, creativitatea și abilitățile antreprenoriale. De altfel, Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu” Medgidia are o tradiție de peste cinsprezece ani în derularea de proiecte și parteneriate internaționale în domenii cât mai variate și de actualitate: programare, inteligență artificială, combaterea schimbărilor climatice, educație antreprenorială, educație artistică. Proiectele de acest tip facilitează comunicarea și cooperarea între elevi venind din diferite colțuri ale lumii, oferă oportunități multiple tinerilor de a se devolta și de a-și măsura competențele atinse prin raportarea la sistemeeducativeperformante.”,  a afirmat prof. Nechita Elena, directorul instituției.

Olimpiada Geniilor este recunoscută pentru promovarea excelenței academice și pentru încurajarea tinerilor să devină lideri și vectori ai schimbării în comunitățile lor. Participarea celor 9 elevi ai Liceului Teoretic ”Nicolae Bălcescu”, însoțiți de 2 profesori coordonatori la acest eveniment nu este doar o realizare remarcabilă pentru elevii noștri, ci și o oportunitate pentru ei de a reprezenta liceul, orașul și chiar țara și șansa de a împărtăși cultura și valorile românești lumii întregi.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions