Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Deputata Rizea va candida la Primăria Valu lui Traian din partea PSD. Surpriză! Întreaga organizație a social – democraților a trecut în bloc la PNL

Published

on

cristiana rizea psd

Pesediștii constănțeni au anunțat, astăzi, cu surle și trâmbițe, că deputatul Cristiana Rizea s-a înscris în rândurile social – democraților. De altfel, parlamentara a fost prezentă în această seară la o conferință de presă în care ea a fost prezentată drept candidatul PSD la funcția de primar al comunei Valu lui Traian. Rizea este fost membru al partidului REPER, condus de Dacian Cioloș, formațiune eminamente de dreapta, iar acum a trecut de partea stângă a baricadei politice. De amintit este faptul că deputata constănțeană Cristina Rizea a fost suspendată din partidul REPER, în vara anului trecut, în baza unei investigații Ordinea.Ro.

În timp ce liderul PSD Constanța, Felix Stroe o prezenta pe Rizea drept o mare achiziție, social – democrații primeau o lovitură la Valu lui Traian. Președintele PNL Valu, primarul Florin Mitroi, candidatul liberalilor la șefia Consiliului Județean Constanța, a anunțat printr-un comunicat de presă că întreaga organizație PSD Valu lui Traian a decis să se alăture Partidului Național Liberal.

„Organizația PNL Valu lui Traian are onoarea de a anunță că astăzi, 27.03.2024, întreagă organizație PSD Valu lui Traian a decis să se alăture Partidului Național Liberal. Atât tinerii înscriși în PSD cât și seniorii social democrați au demisionat astăzi în bloc și au decis să vină alături de actualul primar al localității, Mitroi Florin.

Decizia celor care au aderat astăzi la PNL a fost luată în semn de sprijin necondiționat atât pentru candidatul PNL la primăria comunei, Iurea Iulia, cât și pentru candidatul la președentia Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi.

Advertisement
usr

Nu putem decât să ne bucurăm de faptul că oameni valoroși au decis să ni se alăture, aceasta mișcare confirmând încă o dată că politica cetățenilor este cea mai importantă, culoarea politica trecând în plan secund. Și, nu în ultimul rând , este o noua recunoaștere a meritelor echipei PNL Valu lui Traian și o promisiune de continuitate în echilibru.

Mulțumim tuturor celor care ni s-au alăturat și menținem întotdeauna ușa larg deschisă pentru cei care vor să pună alături de noi bazele unui județ deschis, atractiv pentru investitori și în continuă dezvoltare.“, se arată în comunicatul semnat de Mitroi.

Citește și:

Deputata Cristina Rizea a votat pro PSD, după ce a fost suspendată din REPER în baza investigației Ordinea.Ro

Ce ȚEPE a tras deputata Cristina Rizea în timp ce tuna împotriva imoralității, corupției și hoției

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions