Conecteaza-te cu noi
palaz

Justitie

Nicușor Constantinescu, urmărit penal într-un nou dosar! Alături de el se mai află 3 persoane și Regia de Drumuri!

Published

on

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Nicuşor Constantinescu, la data faptelor președinte al Consiliului Județean Constanța (în prezent aflat în executarea unei pedepse privative de libertate), în sarcina căruia „s-au reținut infracțiunile de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul și complicitate la evaziune fiscală”, potrivit DNA. „De asemenea, în același dosar s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții: – Gheorghe Cristian Darie, la data săvârșirii faptelor vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de  complicitate la abuz în serviciu; – Mariana Belu, secretar al judeţului Constanţa, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de  complicitate la abuz în serviciu: – Adrian George Gâmbuţeanu, la data faptelor director al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanţa, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de evaziune fiscală; – Persoana juridică Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanţa, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de evaziune fiscală. În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, în anul 2013, inculpatul  Constantinescu Nicuşor Daniel şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu încălcarea Legea nr.15/1990, în legătură cu adoptarea şi punerea în aplicare a Hotărârii Consiliului Judeţean nr.313/2013. Hotărârea respectivă a stat la baza acordării unor subvenții  către Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanţa, sub pretextul acoperirii deficitelor regiei, deşi aceasta înregistrase profit. În acest fel a fost a fost provocată o pagubă de 21.977.096 lei la bugetul judeţului Constanţa şi s-au obținut foloase necuvenite pentru R.A.J.D.P. Constanţa. Inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a fost ajutat de suspecții Darie Gheorghe Cristian care a iniţiat proiectul și Belu Mariana care a avizat pentru legalitate hotărârea de consiliu, deși aceasta contravenea prevederilor Legii nr.15/1990. Subvenţiile acordate R.A.J.D.P. de către Consiliul Judeţean Constanţa au reprezentat în realitate plăți pentru lucrări pe care regia le făcuse în beneficiul autorităţii locale, dar pentru care nu emisese facturi. Prin înregistrarea acestora drept venituri din subvenţii şi nu ca venituri din activitatea comercială, concomitent cu omisiunea R.A.J.D.P. Constanţa de a emite facturi pentru contravaloarea lucrărilor, de a calcula, evidenţia, colecta şi vira către bugetul taxa pe valoare adăugată, suspecții Gâmbuţeanu Adrian George și Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri (R.A.J.D.P.) Constanţa au produs un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 5.446.652 lei, reprezentând contravaloarea TVA aferentă lucrărilor nefacturate Consiliului Judeţean Constanţa. Inculpatului și suspecților i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309, respectiv 307 Cod de procedură penală”, se arată într-un comunicat transmis de DNA Constanța. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv efectuarea urmăririi penale sunt  etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions