Un proiect depus de un tânăr de numai 14 ani, Andrei Barla, în cadrul programului de Bugetare Participativă se concretizează, spune liderul USR Constanța, Stelian Ion. Este vorba despre amenajarea Parcului Carol I de pe strada Termele Romane, unde au început lucrările de reabilitare.
„Programul de Bugetare Participativă, „Tu decizi pentru Constanța“, inițiat de colegii mei, consilierii USR, a fost și rămâne cel mai corect și transparent instrument pe care constănțenii l-au putut folosi pentru realizarea unor proiecte pe care ei și le doresc. Constănțenii au depus proiectele, constănțenii le-au votat, iar Primăria trebuie să le execute.
Proiectul nu a fost votat în 2022, însă Andrei a insistat și l-a înscris și ediția din 2023 a Bugetării Participative. De data aceasta a fost câștigător, iar proiectul său devine realitate. Un parc de care se pot bucura toată lumea, constănțeni sau turiști.
Un tânăr cu un spirit civic extraordinar ne dă tuturor o lecție de implicare, ne arată, prin perseverența sa, că își dorește să rămână în acest oraș, să își construiască viitorul aici. Asta îmi doresc și eu: Constanța să devină un oraș din care copiii noștri să nu mai plece, un oraș de care să fie mândri, așa cum, în urmă cu mult timp, eram și noi.
Pentru Andrei, Constanța contează. Vă invit ca pe 9 iunie să veniți în număr cât mai mare la vot, să le spunem tuturor că pentru noi Constanța contează!“, spune Stelian Ion.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta