Fostul primar al Constanței Radu Mazăre ar putea afla, astăzi, dacă va fi eliberat condiționat. În acest sens, la Judecătoria Sectorul 4 Bucureşti este așteptată să se ia o decizie în acest sens, în dosarul în care Mazăre Radu Ștefan, fostul primar al Constanței, cere să fie eliberat condiționat! Primul termen în acest dosar a fost în 19 martie, iar în 9 aprilie, pronunţarea a fost amânată pentru 17 aprilie.
Mazăre are de executat o pedeapsă de 9 ani de închisoare, în urma contopirii a două pedepse definitive primite de fostul primar al Constanţei, una de nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi alta de cinci ani de închisoare, în dosarul Polaris.