Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Un bărbat a intrat în casă peste fosta concubină, a lovit-o și i-a luat copiii pe care îi au împreună

Published

on

La data de 24 aprilie a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii Poliției orașului Murfatlar au fost sesizați de o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost amenințată de fostul concubin.

Polițiștii deplasați la fața locului au identificat-o pe aceasta, persoana bănuită de comiterea faptei nefiind găsită la fața locului.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare și a fost emis ordin de protecție provizoriu.

Acesta nu a putut fi adus la cunoștința persoanei bănuite deoarece aceasta nu a fost identificată la fața locului și nu a putut fi contactată.

Advertisement
usr

La data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 9.10, polițiștii Poliției orașului Murfatlar au fost sesizați, de aceeași femeie, cu privire la faptul că fostul concubin, însoțit de o femeie, ar fi pătruns în imobilul în care locuiește și le-ar fi agresat fizic pe ea și pe mama acesteia.

Totodată, i-ar fi luat pe cei doi copii minori pe care îi au împreună.

La scurt timp, persoana bănuită de comiterea faptelor a fost identificată, fiind în acest moment, în custodia poliției.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și violare de domiciliu.

Cercetările în acest caz sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Advertisement
usr

De asemenea, au fost sesizați specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions