Un TIR înmatriculat în Ucraina s-a răsturnat pe Autostrada A2 București-Constanța. Din fericire, în urma accidentului nu au rezultat persoane rănite. Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de mers.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 32+300 de metri, pe sensul spre litoral, în zona localității Fundulea, județul Călărași, un autotren înmatriculat în Ucraina a impactat parapetul median și s-a răsturnat pe partea carosabilă. În urma impactului, sunt scurgeri de carburant pe suprafața de rulare. Nu au rezultat persoane rănite.
Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri de mers, circulându-se doar pe banda de urgență. Se estimează reluarea normală a circulației în 45-60 de minute.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta