Un individ a fost arestat sub acuzația de tentativă de furt calificat și tâlhărie calificată.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 7 mai a.c., polițiștii Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 36 de ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tentativă de furt calificat și tâlhărie calificată.
”Astfel, în noaptea de 4 spre 5 mai a.c., în jurul orei 2.30, în zona Satul de Vacanță, bărbatul ar fi pulverizat o substanță iritant-lacrimogenă în zona feței persoanei vătămate, un bărbat de 55 de ani.
Ulterior, l-a deposedat pe acesta de suma de 1.000 de lei, prejudiciu care a fost recuperat.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
La data de 7 mai a.c., în jurul orei 1.00, bărbatul ar fi fost depistat în flagrant, de polițiștii Secției de Poliție Mamaia, în timp ce încerca să sustragă un generator din curtea unui imobil.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Ieri, 7 mai a.c., a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta