Un elicopter IAR 330 Puma, din dotarea Forțelor Aeriene Române, execută sâmbătă, 18 mai, o misiune de căutare pe mare a posibililor supraviețuitori ai echipajului navei scufundate, în această dimineață, în Marea Neagră.
La solicitarea Autorității Navale Române, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a aprobat punerea la dispoziție, în regim de urgență, a unui elicopter care să sprijine eforturile autorităților române depuse pentru căutarea și salvarea celor trei marinari dați dispăruți în dimineața acestei zile, ca urmare a scufundării navei Mohammad Z, pavilion Tanzania, în apropiere de Sfântu Gheorghe.
Elicopterul a decolat din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu în jurul orei 15.40, având la bord personal specializat pentru misiunile de căutare-salvare pe mare, au precizat reprezentanții MApN.
Reamintim că în cursul acestei, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a alertat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) să intervină de urgență cu echipaje SAR în vederea efectuării unei operațiuni de căutare și salvare pe mare, în urma scufundării unei nave.
La 26 mile marine în larg, în dreptul localității Sfântul Gheorghe, nava Mohammad Z, sub pavilion Tanzania, s-a scufundat din motive necunoscute, având la bord 11 persoane. Navele Sar Artemis și Sar Apollo, aparținând ARSVOM s-au îndreptat cu toată viteza către zona indicată și au început operațiunea de căutare și salvare. Dintre cei 11 membri ai echipajului, 8 persoane au fost salvate și aduse în port de către nava SAR ARTEMIS.
”Nava SAR APOLLO, în colaborare cu echipajele Gărzii de Coastă și un elicopter al MAPN, se află în misiune, continuând astfel eforturile de căutare a celorlalți trei membri ai echipajului care au fost dați dispăruți. Încă nu se cunosc motivele scufundării navei, astfel că urmează a se începe o anchetă pentru a se stabili cauzele incidentului. Operațiunea este în curs de desfășurare.”, a precizat Dorina Cocu, purtător de cuvânt al ARSVOM.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta