„Litoralul pentru toți”, gata să dea startul sezonului estival. Prețurile sunt și cu 70% mai mici în perioada imediat următoare.
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță lansarea noii ediții a programului social “Litoralul pentru toți”, care va debuta oficial în câteva zile.
Programul „Litoralul pentru toți”, așteptat de zeci de mii de români anual va deschide sezonul estival la Marea Neagră în data de 31 mai. În această perioadă, prețurile pentru o noapte de cazare în stațiunile de la Marea Neagră vor fi cu până la 70% mai mici decât cele din vârful sezonului estival, datorită participării hotelurilor de 2, 3 și 4 stele din toate stațiunile românești de pe litoral în acest program.
Până în prezent, peste 65 de unități de cazare au aderat la program, oferind aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte. FPTR estimează că, până la începutul programului, numărul hotelurilor participante va depăși 100, asigurând aproximativ 10.000 de locuri de cazare pe noapte.
“Continuăm acest program de succes, pe care românii îl așteaptă în fiecare an. Este perioada în care prețurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârful sezonului, iar pentru mulți turiști reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanță la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise începând cu sfârșitul lunii mai, iar turiștii pot face deja rezervări de sejururi. În fiecare an, programul nostru a demonstrat că poate aduce bucurie și relaxare pentru mii de familii care doresc să viziteze litoralul românesc. Scopul nostru este să oferim oportunitatea unui concediu accesibil pentru toți românii, indiferent de buget, într-o perioadă în care prețurile sunt mult mai avantajoase. Și în această ediție, am colaborat cu numeroși parteneri hotelieri pentru a ne asigura că oferim cele mai bune servicii și condiții de cazare. Suntem mândri că putem sprijini turismul românesc și, în același timp, să aducem satisfacție și zâmbete pe fețele turiștilor noștri”, a declarat Dragoș Răducan, președintele FPTR, potrivit Mediafax.
Cazare la 35 lei / noapte
Conform tarifelor de pe site-urile hotelurilor și operatorilor de turism, românii pot beneficia de sejururi la prețuri avantajoase până pe 20 iunie. În stațiunea Eforie Nord, prețurile încep de la 35 de lei pe noapte de persoană, cazare fără mic dejun, la un hotel de 2 stele. În Mamaia, tarifele pornesc de la 100 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele. În stațiunile din sudul litoralului, prețurile încep de la 57 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele. De asemenea, pachetele all-inclusive sunt disponibile de la 200 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele din stațiunea Jupiter.
Programul “Litoralul pentru toți” este la cea de-a 44-a ediție și este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.
foto cu rol ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta