Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a 2 persoane, cercetate pentru comiterea infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În sarcina uneia dintre persoane s-a reținut și săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc, pentru consum propriu. Cercetările efectuate au reliefat că, în perioada martie – aprilie 2024, persoanele cercetate ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități de substanțe psihoactive (2-CMC și 2 MMC) către consumatori din județul Constanța, pentru sume între 450 și 750 de lei.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate droguri de risc și alte mijloace de probă.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, astăzi, 28 mai, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea celor 2 persoane, pentru 24 de ore. A fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
”Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Constanța. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta