Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Anchetă de amploare. Percheziții în Ovidiu și Năvodari în cauze penale privind infracțiuni de mediu

Published

on

perchezitii deseuri

În cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, ieri, 30 mai a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au efectuat șapte percheziții domiciliare, în județele Constanța și Vrancea, în două dosare penale având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de îngroparea deșeurilor și desfășurarea de activități în perimetrele ariilor naturale protejate sau în vecinătatea acestora, care pot să genereze un impact negativ semnificativ asupra speciilor sălbatice și habitatelor naturale pentru care au fost desemnate.

Perchezițiile au fost efectuate în municipiul Constanța, orașele Ovidiu și Năvodari, din județul Constanța, și în municipiul Focșani, județul Vrancea.

În urma efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate înscrisuri cu valoare probatorie. Din cercetările efectuate în primul dosar a rezultat că, în perioada iulie-august 2023, reprezentanții mai multor societăți comerciale ar fi transportat, depozitat și îngropat deșeuri pe două terenuri din municipiul Constanța. Din probele administrate în cadrul celui de-al doilea dosar a rezultat că, din anul 2019, reprezentanții unei societăți comerciale ar fi efectuat lucrări de amenajare a terenului în perimetrul unei arii naturale protejate și ar fi realizat construcții fără a deține autorizații.

”Cercetările în aceste cauze sunt continuate, sub supravegherea procurorului învestit din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. La activități au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța, Serviciului Criminalistic, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale,  ai Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, precum și specialiști din cadrul Gărzii de Mediu Constanța, Agenției Naționale Arii Naturale Protejate, ai Inspectoratului de Stat în Construcții, precum și polițiști locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions