Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Militarii rezerviști din Constanța participă la protestul organizat vineri în Capitală. Vezi ce solicitări au

Published

on

protest militari rezervisti

Vineri, 7 iunie, cadrele militare disponibilizate vor organiza un miting de protest în Piața Victoriei din Capitală, la care vor participa și rezerviștii din Constanța. Iată ce precizări a făcut Ilie Truță, comandor în rezervă, președintele Filialei 1 SCMD Constanța:

”Se pare că obiectivul nostru stabilit la mitingul de protest din 9 mai de la sediul MApN a fost realizat doar într-o mică măsură și sunt șanse foarte mici ca el să fie îndeplinit în această sesiune parlamentară din următoarele considerente:

  • Zelul scăzut al parlamentarilor aflați în campanie electorală și în așteptarea vacanței parlamentare de vară;
  • Lipsa de implicare a președintelui (cdt. suprem) și a CSAT, a primului-ministru și a miniștrilor de resort (apărare și interne) în rezolvarea oportună a acestei probleme;
  • Respingerea din motive necunoscute a amendamentului simplu și ușor de calculat, cu termen imediat de aplicare al deputaților Coarnă, Roman și Cozma  și adoptarea pe sub masă a amendamentului Leoreanu, mult mai greu de înțeles și de aplicat și cu termen de finalizare 90 zile de la data publicării în M.O.;
  • Neincluderea pe Ordinea de Zi a ședinței Comisiei de buget-finanțe  a  Camerei Deputaților a Plx. 262 în săptămâna 3-7 mai, deși a fost primit de la Comisia de apărare încă din data de 28 mai, ceea ce înseamnă că se tergiversează adoptarea acestuia.

Mai mult, cu ocazia aniversarii la 31 mai a Zilei Rezervistului Militar, nici una dintre instituțiile statului care ne guvernează și ne reprezintă (administrația prezidențială, Guvernul României, miniștrii apărării si internelor) nu au catadicsit să transmită vreun mesaj de felicitare și de recunoaștere a muncii celor peste 200.000 de rezerviști militari din cadrul MApN, MAI, SRI, SIE, STS și SPP.)

În aceste condiții, în care umilirea noastră a atins apogeul și în care calea dialogului a eșuat, singura noastră șansă de a ne câștiga drepturile legale,  o reprezintă ieșirea în stradă în număr cât mai mare.

În acest sens rezerviști ai Filalei Județene Constanța a ANCMRR “Alexandru Ioan Cuza”, Filialelor 1 Constanța și 2 Mangalia a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate Constanța,Filiala județeană Constanța a LAPDM, precum și un număr important de rezerviști neafiliați din MApN, MAI, SRI și penitenciare, vor da curs chemării organizatorilor Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate și ROMIL și vor răspunde przent, la apelul efectuat în Piața Victoriei în data 7 iunie 2024 între orele 13.00 – 17.00.

Advertisement
usr

Vom solicita guvernanților să o termine cu jocul de ping pong prin care în cadrul dialogurilor purtate până în prezent, ne-au dus cu vorba și ne-au plimbat printre instituții și autorități, pasându-și responsabilitatea de la unii la alții.

Le spunem clar guvernanților că așa cum prin diverși interpuși au găsit mijloace mai mult sau mai puțin legale, de a nu ni se acorda o sumă întreagă de drepturi din anul 2009 până în prezent, să găsească de îndată calea scurtă de actualizare a soldelor de grad a tuturor rezerviștilor din S.A.O.P.S.N., în această sesiune parlamentară, pentru că răbdarea rezerviștilor s-a sfârșit.

Dacă guvernanții sunt de bună credință, pot da o OUG în care să se prevadă în continuarea OUG 26/2024, că se actualizează soldele de grad/grad profesional ale rezerviștilor din S.A.O.P.S.N. la valoarea celor din activitate, începând cu data intrării în vigoare a OUG 26/2024 și ori de câte ori solda de grad  a celor din activitate se va majora, iar în maxim 2 zile situația este rezolvată.”, se arată în comunicatul remis de reprezentanții Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, Filiala 1 Constanța.

 

 

Advertisement
usr

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions