Astăzi, 10 iunie, în jurul orei 12.20, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a primit o nouă solicitare de intervenție tip Medevac la aproximativ 20 mile marine de Sulina.
La bordul navei M/V ARISTA, ce navighează sub pavilion Panama, un membru al echipajului necesită a fi transportat de urgență la spital. Acesta are o plagă deschisă la mâna dreaptă.
Amintim faptul că sâmbătă, 8 iunie, echipajul navei Arista a solicitat intervenția ARSVOM pentru a se acorda îngrijiri medicale unui navigator aflat la bord.
Nava SAR APOLLO, din cadrul ARSVOM, împreună cu o asistentă medicală, din cadrul Serviciului de Ambulanță Sulina, s-a deplasat cu toată viteza către nava MV ARISTA și au acordat îngrijiri medicale. La acel moment nu a fost necesară debarcarea pacientului, acesta a rămas la bordul navei.
”Deoarece starea bărbatului nu s-a îmbunătățit, a fost efectuată o nouă solicitare către Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, în vederea efectuării operațiunii Medevac, respectiv debarcarea bărbatului, predarea către serviciul de ambulanță și transportarea acestuia la spital.
În acest moment intervenția este în curs de desfășurare. Vom reveni cu amănunte.”, a precizat Dorina Cocu, purtător de cuvânt al ARSVOM.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta