Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța au depistat în Portul Constanța un cetățean român, la volanul unui autoturism, care era sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit Biroului de presă al Gărzii de Coastă, în data de 11 iunie, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, în zona porții de acces nr. 6 a Portului Constanța, au efectuat controlul asupra unui autoturism, condus de către un cetățean român în vârstă de 44 de ani.
”Cu ocazia verificărilor s-a constatat că acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul unui echipaj de poliție din cadrul I.P.J. Constanța, iar în urma testării rezultatul a fost de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.”, a precizat Andrei Ene, purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă.
Persoana în cauză a fost condusă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru prelevare de probe biologice de sânge.
În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Constanța, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta